Ar fi raiul pe pamant! Si toti oamenii ar fi la fel, traind o viata constanta, fara fluctuatii, fara urcusuri sau coborasuri.

Asa ca, in primul rand, tema video-ului e o utopie – „daca banii nu ar fi o problema”. Intr-adevar, cu toti ne dorim sa facem in viata ceea ce ne pasioneaza cu adevarat si simtim ca ne intregeste ca oameni, fara sa ne gandim la partea materiala. Unii au norocul sa isi urmeze visul pana la capat si sa obtina satisfactii nemasurate, altii sunt impinsi de conjunctura sa urmeze directii pe care nu si le-ar fi dorit neaparat, dar care ating un punct de multumire la un moment dat si isi continua viata intr-un mod rezonabil, fara sa aiba regrete care sa ii macine in fiecare zi.

Majoritatea indivizilor fac parte din a doua categorie si asta nu e o parere de rau; e o realitate pe care toti ne-o asumam constient si o purtam de-a lungul vietii cu capul sus. Nu  toti ne nastem cu pasiuni, unii din noi le capatam, le descoperim pe masura ce trecem prin fel si fel de experiente de-a lungul timpului.  

Mi se pare mie ca urmandu-ti pasiunea de la inceputul vietii, fara sa acorzi atentie altor fenomene care sa petrec in viata ta si care ti-ar putea-o altera intr-un fel sau altul, e un mod de viata care pana la urma o sa te alieneze de oameni si de viata reala. De aceea, e nevoie sa fii mereu conectat la ce se intampla zi de zi, sa accepti ca uneori trebuie sa renunti la dorinte si idealuri si sa te afunzi in situatiile cotidiene, pentru a tine pasul cu lumea.

Probabil ca cel mai sanatos mod de a trece prin viata glorios este sa combini cele 2 (sau mai multe) ipostaze, caci numai asa vei fi cunoscut toate partile monedei si te vei putea considera un om intreg, capabil de multe si deschis la orice (bun sau rau).

Mesajul filmuletzului e intr-adevar foarte puternic, mai ales prin simplitatea formularii lui, aproape ca iti da fiori ascultandu-l. Probabil ca majoritatea se gandesc ca e trist cum oamenii isi arunca la gunoi pasiunile, din cauza faptului ca se intampla de multe ori ca acestea sa nu asigure supravietuirea. Si ca gandirea asta e o prostie curata, pentru ca, logic ar fi ca daca iubesti ceva cu atata forta, banii vor urma fara indoiala.

Nu vreau sa inchei intr-o nota pesimista, dar asta e adevarat doar intr-un univers feeric si lipsit de frictiunile si asperitatile lumii reale.

Desigur ca fiecare e liber sa aleaga… asta e frumusetea vietii 🙂

Am vizionat acum cateva seri un documentar care m-a lasat cu gura cascata si simt ca am responsabilitatea morala sa il shareuiesc cu voi; veti realiza, daca nu ati facu-o pana acum care e magnitudinea fenomentului manipularii maselor (asa -cum era la inceputul secolului) si veti evalua fiecare in parte cam la ce nivel s-a ajuns in zilele noastre.  E o realitate cu care traim si pe care e nevoie sa o constientizam la nivel individual.

Sigmund Freud (master of evil :P) credea că indivizii nu sunt manati in deciziile lor de gânduri raționale, ci de dorințe primitive și inconștiente. Pornind de la acest crez, nepotul lui Freud, Edward Bernays (cel care a cristalizat conceptul de PUBLIC RELATIONS), a tras concluzia că este prea riscant ca maselor să li se dea voie să își conduca singure viețile. Asa ca a gasit solutia cea mai la indemana de a le da oamenilor impresia ca detin controlul asupra propriilor destine, inventand meseria de relationist public (ca sa folosesc termenul pe care l-am invatat la scoala :P).

Bernays le-a arătat marilor companii americane cum să determine populația să își dorească lucruri de care nu are cu adevărat nevoie, unul din cele mai reprezentative exemple fiind acela in care a reusit sa sparga tabuul legat de femeile care fumeaza în public, convingându-le că țigările erau un simbol al independenței și libertății (pt ca seamana cu forma unui falus)!!!!!!!!!.

Si asa s-a nascut consumerismul! 🙂

Dar va las sa descoperiti voi, uitandu-va la cele 3 ore de filme (credeti-ma, nu va veti plictisi)

Enjoy

Cat timp a trecut nici nu vreau sa stiu. Mi-e si rusine sa calculez. Mai bine de 5 au trecut de cand am luat pauza totala de la publicat articole pe blog. Nu ca as fi avut vreun „concediu” in viata reala, ci pur si simplu tumultul lucrurilor cotidiene m-a tinut departe de blog-ul meu de suflet. Dar, o sa vedeti ca intocmai precum bolnavul ridicat din coma, asa imi sarbatoresc eu azi MAREA REVENIRE 😛 si chiar sper sa fie de bun augur. Intre timp, am mai capatat si ceva experienta de viata, de relatii si oameni si sunt pregatita, in primul rand, sa ma descopar pe mine scriind cat de des voi putea si sa impartasesc cu ceilalti  intamplari, sfaturi pe care le pot gasi utile.

Si ca tot veni vorba de scris pe bloguri, am citit azi un articol f interesant, semnat de Andrei Plesu (pe care il apreciez cu toata fiinta pentru autenticitatea gandirii si onestitatea scriiturii) in care el se declara total impotriva progreselor aduse de tehnologie, dar cumva presat de rapiditatea cu care se misca lucrurile si de o posibila usurare a muncii zilnice, decide sa imbratiseze timid toata smecheria asta cu tehnologia (pe care nu o intelege, dar spera sa ii fi de ajutor :P). Eu nu sunt de acord, eu sunt pro blogosfers si sporirea conversatiilor in acest mediu (care contine cele mai sincere si din suflet trairi).

http://adevarul.ro/cultura/arte/a-nu-pe-blog-1_50bc853f7c42d5a663c1f505/index.html

Si, inca ceva, o sa mai editez un pic si la profil, sper sa ma mai recunoasteti 😛

Cam expirat entry-ul meu, raportat la momentul cand s-a petrecut incidentul despre care vreau sa relatez acum. Dar, daca stau sa ma gandesc, si aceasta intarziere e tot o consecinta nefericita a incidentului de care ziceam mai sus. Well, care ar fi putut fi motivul susceptibil sa ma indispuna pe mine intr-o zi insorita de sambata? Daca plasam temporal aceasta sambata traumatizanta in perioada inchiderii caminelor si reofertarii celor ramase disponibile catre studentii solicitanti, se justifica pe deplin indispozitia de care m-am bucurat atunci.  Eram un biet neinitiat, un copil inocent, pastrat pana acum departe de jungla  grosolaniei si decadentei si disperarii umane. Incredibil, cat e de limitata conditia umana!!! M-ati pervertit!!!… Unele din cele mai cumplite si intunecate momente ale vietii mele le-am trait in weekendul de la finele lunii iunie, cand mi-am depus cererea pt cazare intr-un alt camin decat cel in care locuisem un an, in campusul Grozavesti. Asta pentru ca sutele de studenti aflati in aceeasi situatie patetica si indezirabila ca si mine s-au calcat efectiv in picioare si au confirmat odata in plus ca suntem toti urmasi „nedemni” ai primatelor – dragul meu Darwin, u were totally right. Mai aveam dubii vizavi de acest aspect, anterior acelui eveniment neplacut si scandalos, dar dupa ce totul s-a terminat si am avut ragazul de a medita cu atentie, am realizat ca s-au spulberat si acele dubii. 24 de ore am asteptat mai rau ca emigrantii ilegali, numai pentru o amarata de camera, care oricum nu e cladita dupa cine stie ce standarde calitative nemaipomenite. Toti voiam doar sa avem un acoperis, un loc unde sa ne putem adaposti de intemperii, daca avea sa fie cazul, pe parcursul verii, tocmai pentru ca ne angajasem si nu puteam renunta asa usor . Ne-am inversunat cu totii si ne-am revendicat drepturile elementare de fiinte umane, dar am fost ignorati in cel mai grobian si imoral mod. Evident ca tratamentele preferentiale au fost la ordinea zilei si culmea nesimtirii au fost foarte transparente. Am ajuns la concluzia ca nu mai exista bun-simt, scrupulozitate sau decenta,iar conceptul „demnitate” ori nu a existat niciodata in vocabularul anumitor persoane, ori s-a evaporat ca urmare a focarului acestuia de societate. Slava Domnului ca scriu acest post la vreo 3 saptamani de la incidentul cu pricina, ca daca il editam chiar atunci, probabil ca mi se desfiinta blogul , din cauza puzderiei de termeni licentiosi pe care i-as fi utilizat. Acum m-am linistit, m-am si adaptat cu mediul si cu clima, desi aerul e greu respirabil, dar totul pe ansamblu e acceptabil si m-am resemnat cu ideea decrepitudinii mentale si spirituale a semenilor mei. Sanatosi sa fim!!! Laudat fie cel care a inventat si ne-a inzestrat cu capacitatea de uitare, caci e clar ca eu sunt asa calma acum doar gratie asternarii uitarii peste momentele terifiante si dezgustatoare pe care le-am trait. But it’s ok now. I’m cool, sau cum ar zice unii KEWLLLLL:P;)

Nu o spun cu regret, Doamne fereste, ma bucur ca oamenii care ma tag-uiesc sunt interesati sa afle raspunsurile mele la intrebari ce le-au fost adresate si lor de catre terti. Therefore, raspund la aceasta provocare lansata de Ioana, pentru ca mi-e draga:) Asadar, sa purcedem… Ar trebui eu sa realizez un colaj cu toate brandurile care ma deservesc pe mine zilnic, sau care imi sunt de fapt indispensabile. Hmmm, tough work, mai ales ca trebuie sa sintetizez si sa fiu foarte atenta la detalii. Dar… am reusit sa strang laolalta toate marcile pe care le folosesc zilnic si vi le livrez intr-o compilatie recent iesita de la productie, sub egida Corel Draw.

In mod normal, ar trebui sa tag-uiesc la randul meu alti mim 2 prieteni, dar I will skip this time si o sa ies din tiparul tag-uitorilor, ceea ce, sunt convinsa, imi va aduce ropote de aprecieri din partea celor care se simteau deja targetati de provocarea mea:P ( Ilie, desigur, Corinutza si Bogdan), dar ii scutesc de acest „infam” si suprasolicitant task:P:))

                                              pt-blog.jpg

Azi a fost o zi extrem de fertila in „awarenesses”, i.e. mi-am dat seama de multe lucruri si le-am patruns sensul. Am ajuns la concluzia terifianta ca tehnologia ne-a acaparat irecuperabil si a pus monopol pe existenta umana cotidiana. Fara drept de apel din partea noastra si fara sa fie sanctionata pentru ruptura pe care o produce prin ilicitul abuzului. In timp ce ma intorceam de la work, m-am simtit sufocata de atatea vehicule tehnologice, de atatea lumini si sunete iritante. Cum se face, domne ca nu se mai poate trai fara telefon? Chiar si bunica-mea este utilizatoare inveterata a telefonului mobil si il manevreaza in permanenta, intocmai ca pustii aia ahtiati de jocurile de calculator, care isi cheltuie banii pe inghetata pentru a plati cateva ore la un net cafe. Dar ce mai vorbesc acum de netcafe, cand nu cred sa mai existe copii fara computer acasa. Si frenezia asta computeristica se propaga si la cei mai trecuti prin transformarile tehnologice, adica la cei de varsta mea, care au atribuit calitatea de family (mama, tata, prieten) obiectului neinsufletit ce troneaza pe birou (salutand azi o colega cu care n-am mai vb de o eternitate, si abordand-o pe mess, evident, ghiciti ce mi-a raspuns la cliseistica intrebare:” Ce faci?”, „Uite, acum am intrat in casa si ca o maniaca ce sunt intr-ale calculatorului and all-related… m-am logat pe mess”). Ce sa mai zic? Dovada cea mai palpabila ca netul is taking over our lives. E sad, chiar dezolant, as putea spune, in nota pesimista ce ma caracterizeaza. Dar better with technology than without. Pe ce argument ma bazez cand afirm asta? Ei bine, imaginati-va ce supliciu trebuie sa fie sa supravietuiesti in aceste valuri de caldura infernala fara FRIGIDER? Stim cu toti ca frigiderul a devenit mai mult decat indispensabil si ce poate insemna sa nu ai un asemenea obiect vital? Sfarsitul… It’s my tragic case:(. Pe de alta parte, simt ca tehnologia , cu precadere cea aflat sub umbrela telefoniei mobile imi e foarte ostila. De cateva telefoane incoace, ceva inexplicabil se intampla cu semnalul mobilului meu. Exact cand mi-e lumea mai draga si am nevoie sa vb la tel, o interventie diabolica isi face simtita prezenta si universul meu se destrama. Se intrerupe brusc convorbirea sau intermitentele se intetesc si eu fierb la propriu. Si nu inteleg de ce aceste defectiuni sau lacune ale tehnologiei ma vizeaza doar pe mine:(( Plus cam ajungand azi acasa, adica in camin, dupa ce colega mea de camera s-a decazat, am facut cunostinta cu o mizerie-gigant, cum n-am mai vazut in viata mea si cu o jungla de fire si firicele, cabluri si cablulete doar pt un amarat de calculator. Ei bine, a trebuit sa descurc toata acea retea de liane, parca incurcate cu o intentie vadit demonica si totul pentru ce? Pentru a putea intra pe mess. Asta era esential pentru mine in acel moment. La simplul gand ca nu voi reusi sa reconectez toate acele cabluri, aproape ca am intrat in fibrilatii si eram pe punctul de a face hipertensiune. Incredibil, ce semnificatie am ajuns sa atasam unei entitati fara suflu (dar, daca stau sa ma gandesc, prin importanta pe care o acordam calculatorului si universului fictiv pe care ni-l articulam – si fata de care ne luam un angajament foarte serios pe care, ulterior, ne simtim datori sa il onoram, desi, poate in relatiile bilaterale interumane, nu percepem datoria asta atat de responsabil, si o lasam mai moale – contribuim la umanizarea spatiului in care ne petrecem cea mai mare parte din zi, astfel ca el devine un element aproape organic, daca as putea spune asa. Tot in sens metaforic, aproape ca vascularizam teritoriul virtual in care calatorim prin calatoriile si aventurile pe care le intreprindem zilnic, in cuprinsul lui. Daca ne-am pierde habitudinea de a dialoga pe mess cu diversi prieteni si de a ne socializa prin retele virtuale, probabil ca ratiunea noastra de a trai si-ar pierde legitimitatea, cel putin in era actuala a globalizarii accelerate si ireversibile, cand let’s face it, e contraproductiv sa te opui mutatiilor de ordin tehnic si tuturor inovatiilor electronice. Deci cum procedam? Formam o coalitie si ne revoltam impotriva sistemului ultra si omnitehnologic sau ne conformam timpului, prin adaptare la tot ce el ne ofera, incercand, in acelasi timp, cu toata intuitia cu care am fost inzestrati (sau nu:)))))))))) sa profitam de timp si de „produsele lui tehnologice” spre beneficiul nostru? Presupun ca ramane ca fiecare sa opteze, individual pentru una din cele doua variante. Eu stiu sigur un lucru: am fost moderata o viata intreaga de aproape 22 de anisori, fara o luna si cateva zile, asa ca nu ma voi reprofila tocmai acum. Deci ahead I go, pro si contra tehnologie, in functie de context. In fond, cel mai bine e sa fii temperat, nu? Si aici, intervine problema mediocritatii, pe care o voi relua in alta seara, ca acum ma desprind de tehnologie si ma indrept catre ceva mai uman – somn din abundenta=)))) Yeah sure:P I;m funny I know . Gata, signing out now. Ne mai chat-uim maine!!! NB – tot ca sa fiu in ton cu codul mess-esc (ce terminatie i-am gasit:)))))))) UNBELIEVABLE…

Uh.. Just got back from THE CONFERENCE. Da, aceeasi suita de evenimente din fiecare an, organizata la Facultatea de Litere, prilej pentru profi de a-si etala competentele (pe care le au ce-i drept, din plin) si pentru studenti de a face munca de voluntariat ca sa aiba in portofoliu, nu de alta:P Ce sa zic? Colocviul de anul asta a fost, atat cat am avut ocazia sa asist la comunicarile sustinute de profesori romani si straini, destul de ok, abstractie facand de momentele de final, cand inertia s-a asternut asupra tuturor celor prezenti, chiar si a celor care prezentau lucrarea. Unii profesori, carora le ridicasem statui si pe care aproape ca ii veneram, m-au cam frapat si in mod neplacut, prin atitudinea adoptata. Eu inteleg ca plictiseala era colosala si de nealungat, dar daca exista autocontrol constient si bine orchestrat, te poti redresa chiar lejer. In fine, trecand peste asta, pe ansamblu a fost un spectacol al comunicarii in toata splendoarea. Comunicare de toate tipurile si tertipurile, tiganie camuflata (colegii mei stiu despre ce vorbesc si daca as avea multa lamaie in dotare, poate as dezvolta aceasta idee, dar, sincer , imi provoaca greata, asa ca ma abtin:| In rest, tentative din care multe esuate de a stabili o conversatie cu universitari si conferentiari din strainatate, cateva probleme de ordin informatic (desi, trebuie sa admit ca, in raport cu anul trecut, anul asta, corpul profesoral si cel de suport tehnic s-au organizat mult mai profesionist, iar echipamentele si facilitatile s-au inmultit considerabil fata de anul precedent).  Multi dintre invitati au dat dovada, pe parcursul celor doua zile de un cosmopilitism certificat atat prin conduita, cat si prin discursul comunicational extrem de bine pus la punct si esentializat, reusin totodata sa atraga atentia auditoriului, fara a monotoniza prea mult cadrul evenimential si alimentandu-l, din cand in cand, cu picanterii, menite sa incite publicul si sa ii mentina atentia treaza. La polul opus, s-au aflat diletantii prin excelenta, care pe langa ca erau amatori cu atestat, mai erau si plictisitori la culme. In consecinta, un caleidoscop uman si temperamental inepuizabil aproape, de unde am avut ce „gusta”. Peste toate acestea a planat timbrul recognoscibil al d-nei Rogojinaru, de formatie  profesor de Relatii Publice, care a pedalat , evident, pe aceeasi eterna logoree cu care s-a consacrat in prelegerile tinute de-a lungul anilor de facultate. All in all, a fost interesant, mai ales ca tema principala a vizat problematica trendurilor din comunicarea organizationala articulata in cadrul corporatiilor, dar atmosfera s-a dovedit una suprasolicitanta si perturbanta psihic, pe alocuri. Ce-i drept, si responsabilitatea a fost pe masura, mai ales ca o felie serioasa din ea mi-am fost pasata mie, in scop punitiv, am gandit eu…:P O secventa amuzanta pe care am inregistrat-o, ca mi s-a intamplat mie a fost cea in care, eu, aflata la biroul de inmanarea a castilor pentru traduceri, am intampinat un domn de origine franceza foarte prezentabil si iesit in lume(aparent), caruia i-am solicitat un act de idenitate in schimbul unei perechi de casti (tinand cont ca aceasta atingea suma deloc derizorie de 500 EUR), stiti ce mi-a dat??? CARTEA DE VIZITA!!! Cand am vazut, am crezut in prima instanta ca s-a innoptat sau ca am facut cataracta instantaneu, dar nu la mine era disfunctia, ci la el:P Ce puteam eu sa fac cu cartea lui de vizita? Avea aceeasi valoare ca si perechea de casti pe care i-o puneam la dispozitie? Si, pana la urma, ce interes avea el sa isi recupereze cartea de vizita, al carei scop fundamental este de a o instraina de propria persoana, sau, de fapt, cine stie ce subversiuni urmarea, ce intentii ascunse avea? Hmm, chiar mi-ar fi dat de gandit, daca nu ar fi venit inapoi, ca sa imi returneze castile si sa ii restitui indispensabila carte de vizita. Am asteptat incheierea editiei de anul asta, cand s-a anuntat propunerea unui draft de organizare aCongresului EUPRERA in Bucuresti dar m-a entuziasmat ca singurul obstacol care mai sta in calea concretizarii acestui draft este decizia Adunarii Generale, care, sa speram, va fi una aprobatoare. De fapt, nici nu stiu de ce sunt asa entuziasta din pricina asta, pentru ca oricum Congresul s-a organiza in 2008, cand eu voi fi absolvit si ca atare, nu voi mai beneficia de statutul de organizator, dar, cine stie, voi participa ca alumni, ceea ce va fi even more exciting. Dar pana atunci, mai e timp, si sa proiectam de pe acum un scenariu a ce va fi in 2 years-time e prematur. Ma opresc aici pe moment si ma orientez catre un personaj pe care nu l-am remarcat la sesiunea de comunicare stiintifica a profesorilor, din pacate, dar pe care il voi detecta, negresit, printre randurile lucrarii pe care o am pending pentru facultate:( wish me luck si inspiratie cat cuprinde – pentru mine, reteta asta da rezultate miraculoase…