Exista oare adevaruri general valabile, care sa se aplice unitar tuturor oamenilor, cand sunt pusi in fata unor situatii specifice? Cat % e reteta si cat spontaneitate si „ad-hoc” in luarea unei decizii? Cum stii ce ti se potriveste cel mai bine dintr-o serie de posibilitati care ti se livreaza la un moment dat si mai ales, ai tupeul sa te hazardezi in orice aventura, desi nu ii cunosti detaliile si nu esti constient la ce risc te supui? Cum iti dai seama cand e cazul sa te opresti din performarea unei actiuni, din exprimarea unei opinii? Caci, se stie, e foarte important sa controlezi atat de bine situatia de comunicare interumana, incat sa ai capacitatea de a remarca grimasele sau mutatiile de gandire ale celuilalt, astfel incat sa iti adaptezi discursul dupa al lui. Sau, in fond, cat de mult conteaza sa fii mereu in concordanta cu ce altii asteapta de la tine? De ce sa nu revolutionezi, de ce sa nu desfiintezi etichetele, de ce sa nu dobori cu nonsalanta etaloanele, de ce sa nu iesi din tipare? Raspunsul ti-l ofera chiar viata si preschimbarile ei uneori imprevizibile; maturizarea te uniformizeaza si iti sufoca zborul, iti taie periodic si conspirativ aripile. Mai ales ca, realistic analizand, convingerile osificate nu mai sunt in voga. „Imi aduc in memorie” ca in prima parte a instituirii adolescentei mele, aveam fixate doua itinerarii profesional si personal extrem de bine delimitate si imi proiectasem deja o viata atat de bine pusa la punct, incat aveam garantia bunastarii mele viitoare si pastram convingerea imbatabila ca voi reusi sa ating ce imi propusesem. Pe parcurs, insa, lucrurile s-au dovedit cu adevarat inselatoare si oamenii din jur lipsiti totalmente de scrupule. Uniformizarea asta care se reclama asa din seva vietii ar presupune ca toti sa fie la fel de „nescrofulosi” cum ar declara un personaj caragialesc, dar asta tine si de educatia si etica intrinseci fiecaruia dintre noi. In ce masura poti lasa deoparte credo-ul tau si iti poti declina spiritul tau genuin, cu atat esti un om de nimic. DA, vreau sa ies din tipare! DA, vreau sa ma disting de restul populatiei. DA, vreau un univers special pentru mine! Ei bine, ce vreau eu nu e cu nimic o noutate, ci o reitarare a ceea ce vor toti, intr-o masura mai mare sau mai mica, raportat la particularitatile fiecaruia. Si, in conditiile astea, daca toti aspiram spre modele si target-uri asemanatoare, prin ce ne mai diferentiem, in afara de, sa zicem, marca identitara – amprenta genetica. Suntem unici si irepetabili, asta e sigur si e o formula clasica in registru filosofic, dar suntem unici doar in momente disparate, in conjunturi izolate. Asta e tot ce ne diferentiaza: talentele native, vocatiile care se dezvaluie de la inceput, sau care devin vizibile si operante gradual. Cutezanta e o valoare rar-intalnita si de aceea, pusa la rang de valoare premium. Desi poate aduce deservicii, temeritatea dusa la paroxism, poate avea consecinte placute si de mare utilitate. Si pentru ca destinul sa se arate integral in dezacord cu orice am face, necesitatea adoptarii unei decizii sau a stabilirii unui traseu e mereu insotita de second thoughts, de meditatii lungi si laborioase, sau, din contra, de cuvinte si hotarari transante. Ambele situatii ipotetice poarta o tenta de extremism vadit, dar decat sa fii mediocru, mai bine marsezi spre una din cele doua directii dictate mai sus, care iti pot asigura un statut non-mediocru. Din nou, in acest caz, se poate polemiza pana la infinit pe seama „nevoii decizionale reale” sau a unui capriciu nejustificabil si fiecare scenariu tine strictamente de individul la care se face referire si de cum iti doresti sa fii perceput de cei din anturaj. Mergi inainte, indiferent de impedimente, sau te cramponezi de orice bariera fizica sau simbolica, ce se interpune intre tine si traiectoria ta? Totul se intelege in termeni de ce te avantajeaza si ce iti produce neplaceri, si aici obiectivitatea este imperativa, dar cat de impartiali putem fi fata de noi insine ( trebuie sa ne asumam monopolul subiectivitatii si sa ne conformam acestei stari de fapt). Si acum, urmand tuturor aspectelor prezentate mai sus, persista aceeasi intrebare, care nu reuseste sa fie satisfacuta printr-un raspuns pertinent si absolut. Sau e posibil oare? Aceeasi confuzie ma cuprinde in mrejele ei si nu imi permite sub nicio forma deslusirea ezotericului din aceste chestiuni atat de profane si descifrarea codurilor care se nasc si se dezvolta permanent. Si ca sa il parafrazez pe Cosbuc cu versul lui devenit proverbial „Nu cerceta aceste legi, ca esti nebun de le intelegi”, ar insemna sa ne resemnam si sa nu cautam sa aflam substratul problemelor spinoase care ne macina, dar cat de ignorant poti fi pana la urma? Mda se pare ca nu mai am de gand sa pun punct acestei tentative de a imi explica unde e limita si prin ce resorturi accesibilie mie sa o detectez. Intrucat nu am reperat nicio metoda viabila si apta sa ma debulverseze, o sa postez gandurile astea si o sa astept sa primesc un raspuns glorios si salvator de la posteritate…