Europa – incotro?

 

 

Suntem de 3 luni europeni cu acte in regula. Cum percepem acest nou statut si cate satisfactii ne-a adus el in acest timp? Sunt intrebari pe care fiecare cetatean roman, sau, mai nou, european (aceasta dimensiune ingloband-o pe cea nationala) si le adreseaza probabil in mod curent, cand reflecta la viitorul sau si al celor apropiati intr-o lume aflata in continua schimbare.

Disecarea acestui subiect de ultraactualitate atat pentru poporul roman, cat si pentru intregul mozaic european este mai mult decat oportun, in contextul celebrarii de data recenta, a unui eveniment de mare insemnatate pentru constructia europeana in toata maretia ei. Pe 25 martie s-au implinit 50 de ani de la semnarea tratatului de instituire a comunitatilor de la Roma, punct care a declansat un proces amplu de redefinire si modernizare a spatiului european.

Acest proces se continua si azi, cu mentiunea ca intensitatea lui e din ce in ce mai scazuta si fenomenul e marcat de o lentoare imprevizibila, dar, totusi, odata instalata, suficient de justificabila. Se poate spune, cu o doza apreciabila de regret, ca federatia perfecta de state ce se vrea a fi Uniunea Europeana si-a atins limita si incepe sa isi stranga cu responsabilitate dar si stangacie resursele de care mai dispune si sa isi apere cu ultimele forte singurele redute pe care le mai detine. E o metafora destul de sumbra si fatalista, dar realitatea de la Bruxelles forteaza la metaforizarea “existentei” blocului european, astfel incat sa i se asigure macar supravietuirea.

Pe de alta parte, noi, romanii, ar trebui sa fim multumiti cu noua noastra conditie de europeni legitimi si sa facem abstractie de setul inepuizabil de obligatii ce decurg din aceasta conditie (sa apreciem si privilegiile de care ne bucuram). Contributia noastra la blocul comunitar se doreste a fi una proactiva, si nu timorata, care sa actioneze umil din penumbra, daca intentionam sa avem si ceva de castigat din acest algoritm, nu numai la nivel politic, ci si social.

Am inceput, ce-i drept, destul de bine in a ne aclimatiza cu stilul de viata european si a ne insusi anumite valori din patrimoniul european, dar se resimte necesitatea de a marsa in aceeasi directie, fara vreo abatere, voluntara sau nu.

Pentru prima data, dupa ceremonia de aderare la UE de pe 1 Ianuarie, ne vom afla printre oficialii europeni la Roma exact in ziua de Bunavestire. Sa speram ca aceasta data va fi una de bun augur pt Romania in sanul UE si ca dezvoltarea relatiilor de cooperare intre Romania si UE vor fi caracterizate de durabilitate si armonie neintinata de ingerinta altor state terte sau de interese meschine ale unor state membre, lucru care ar fi cu atat mai contraproductiv.

Reuninea prilejuita de aceasta sarbatorire a unei date memorabile pentru evolutia UE ar trebui sa constituie un moment prielnic pentru clarificarea unora din problemele stringente aflate pe agendele de lucru ale diverselor organisme comunitare, precum si lansarea unor teme noi de dezbatere, identificarea unor solutii si cai de atac pentru problemele puse in discutie, dar acest lucru e greu fezabil, intrucat un astfel de eveniment vizeaza exclusiv “confluenta” sefilor de state si guverne ale statelor membre si interrelationare pur informala intre ei, lasand pe plan colateral probleme care nu sufera amanare. Insa, e adevart, intr-un asemenea cadru de sarbatoare, cum ai putea sa formulezi propuneri consistente pentru proiectul constitutional revizuit sau sa inventezi un nou tip de energie refolosibila si regenerabila, pe care sa il integrezi unei politici energetice demne de a fi aprobate de toate instantele decizionale europene avizate?

Daca tot am atins sfera legislativa, se zvoneste ca, in curand, va fi implementata o lege a lobby-ului in domeniul accesarii fondurilor structurale si de coeziune, a carei promulgare va fi asistata de comisarul pentru transparenta Siim Kallas, si al carei scop declarat este de a transparentiza toate operatiunile si proiectele initiate pentru obtinerea de catre cei eligibili a fondurilor si a le face mai credibile pentru intreaga populatie a UE. Momentan, este doar un zvon, care speram ca va fi confirmat in scurt timp, pentru a incepe demersul legislativ atat de asteptat la nivel administrativ.

Toate proiectele europene sunt acum blocate, se afla in plina desfasurare, dar nu isi pot zari finalizarea prea curand, intreaga arhitectura institutionala europeana este paralizata atat din cauza evenimentelor externe, care au zdruncinat-o, dar, cu predilectie, din pricina frictiunilor interne, foarte greu de surmontat, pe fondul comunicarii interinstitutionale deficitare. Un fapt e incontestabil: UE se afla la o rascruce, vizibil slabita si incapabila sa mai gestioneze o armata de popoare, un veritabil colos statal, cu mecanismele actuale de coordonare, care nu mai au forta sa sustina toata fundatia comunitara. UE are nevoie de o revitalizare imediata, insotita de resuscitarea constitutiei, astfel incat toate actele emise de ea sa fie credibile si legitime.

Insa, tinand cont ca toate aceste consultari si ratificari sunt mereu amanate, fara specificarea unei date cand ar fi reluate, cel putin la nivel teoretic, putem asista linistiti, cu ochelari 3D, pentru o mai fidela vizionare, la eroziunea constructiei europene, fara ca niciunul din membrii sai (cei direct interesati) sa depuna vreun efort in sensul stoparii acestui fenomen distructiv, care ar putea conduce la o moarte prematura a UE. Intrebarea care se ridica, in acest registru este: chiar ne dorim asa ceva, sau putem reorienta traiectoria Uniunii? Daca nu am fost in stare sa prevenim, nu putem macar sa incercam sa combatem agresiv si percutant? Raspunsul il detinem doar noi, ca si solutia, de altfel, doar ca nu o constientizam inca.