Aprilie 2007


Asta e, in opinia mea, cel mai reusit spot din toate timpurile!

Priviti si minunati-va de cat de sugestive sunt finetea si precizia sunetului si a vizualului in orice produs publicitar si nu numai. E fascinant!!!

Anunțuri

Nu am nicio replica la acest spot din campania de promovare pentru inscrierea la Olimpiadele Comunicarii din 2007, realizata de LeoBurnett, de la care, sincer ma asteptam la ceva mai intelectual si nu atat de vulgarizator si de inuman. Si cu toate ca  acest „splendid” ( splendid la modul peiorativ) concept de clip publicitar imi repugna efectiv si il gasesc atat de lipsit de continut si relevanta pentru evenimentul pe care il promoveaza, simt nevoia sa ripostez, pentru ca e un act lipsit de orice bun-simt si de valoare umana sa sacrifici recurent un simbol pascal, un simbol care il reprezinta pe Hristos, sa ii desfiintezi orice semnificatie atribuita Lui de atatea milenii si sa il arunci, literalmente, in derizoriu. Plus de-asta, cum ai putea sa gasesti amuzant un asemenea spot? Nu mai zic nimic de organizatiile  care militeaza fervent pentru protectia drepturilor animalelor si a integritatii lor corporale, chiar si dupa sacrificare. Am impresia ca e o chestiune de minimala moralitate si ma declar dezgustata de aceasta creatie, daca pot sa o calific drept creatie, intrucat si-a ratat indiscutabil vocatia de executie impactanta si memorabila. De fapt, cred ca memorabila va fi, dar atat ne reconfortanta psihic la rememorarea ei, incat vei dori sa se asterne amnezia peste momentul vizionarii spotului. Yac la puterea n, imi vine sa exclam!! No comment!! Incredibil cat de departe a ajuns degradarea umana si la ce se preteaza oameni pe care i-ai considerat role-models uneori sau in jurul carora iti creasesi o aura magica. Nu zic ca e cazul de fata, dar ideea e ca dizgratiosul din acest ad nu il pot anihila in niciun fel. E clar: umanitatea din noi si bunul-gust se duc de rapa si nimeni nu se arata revoltat protestele se astern doar pe bloguri, constat, sau in conversatiile informale dintre prieteni si cunostinte si nu au rezonanta la un nivel mai inalt, astfel incat asemenea acte impardonabile sa fie condamnate si sanctionate corespunzator. Am I wrong in ce am zis mai sus? Oricare-ar fi raspunsul la aceasta intrebare, pe care, sa se inteleaga bine, mi-o autoadresez, un fapt e cert: spotul e oripilant si sloganul campaniei: „PROTEJEAZA SANATATEA MINTALA A JURIULUI. GANDESTE-TE DE 2 ORI INAINTE SA TE INSCRII” e atat de fatis pamfletar si ironic la adresa incapacitatii generalizate din randul tinerilor (pentru ca, de facto, ei cam asta transmit prin acest slogan), incat nu imi pot da seama cum au reusit sa atraga atatia competitori. Dar trecand peste acest detaliu, ar fi trebuit sa aparem noi cu o contrapondere la acest semnal: „PROTEJATI SANATATEA MINTALA A PARTICIPANTILOR. GANDITI-VA DE 2 ORI INAINTE DE NOMINALIZAREA CELOR CARE VOR JURIZA”. Eh, cum ar suna asta? Patetic, nu? Ei bine, asa e si sloganul lor care a fost utilizat de altfel, fara ca nimeni sa isi exprime in mod oficial neplacerea viscerala indusa  si sa dezavueze public aceasta aberatie publicitara si conceptuala. Refuz sa mai comentez asupra acestei controversate campanii, mai ales ca mi-am epuizat tot arsenalul de combatut idei inepte din conceptie si pana la concretizare.Punct.:P

Exista oare adevaruri general valabile, care sa se aplice unitar tuturor oamenilor, cand sunt pusi in fata unor situatii specifice? Cat % e reteta si cat spontaneitate si „ad-hoc” in luarea unei decizii? Cum stii ce ti se potriveste cel mai bine dintr-o serie de posibilitati care ti se livreaza la un moment dat si mai ales, ai tupeul sa te hazardezi in orice aventura, desi nu ii cunosti detaliile si nu esti constient la ce risc te supui? Cum iti dai seama cand e cazul sa te opresti din performarea unei actiuni, din exprimarea unei opinii? Caci, se stie, e foarte important sa controlezi atat de bine situatia de comunicare interumana, incat sa ai capacitatea de a remarca grimasele sau mutatiile de gandire ale celuilalt, astfel incat sa iti adaptezi discursul dupa al lui. Sau, in fond, cat de mult conteaza sa fii mereu in concordanta cu ce altii asteapta de la tine? De ce sa nu revolutionezi, de ce sa nu desfiintezi etichetele, de ce sa nu dobori cu nonsalanta etaloanele, de ce sa nu iesi din tipare? Raspunsul ti-l ofera chiar viata si preschimbarile ei uneori imprevizibile; maturizarea te uniformizeaza si iti sufoca zborul, iti taie periodic si conspirativ aripile. Mai ales ca, realistic analizand, convingerile osificate nu mai sunt in voga. „Imi aduc in memorie” ca in prima parte a instituirii adolescentei mele, aveam fixate doua itinerarii profesional si personal extrem de bine delimitate si imi proiectasem deja o viata atat de bine pusa la punct, incat aveam garantia bunastarii mele viitoare si pastram convingerea imbatabila ca voi reusi sa ating ce imi propusesem. Pe parcurs, insa, lucrurile s-au dovedit cu adevarat inselatoare si oamenii din jur lipsiti totalmente de scrupule. Uniformizarea asta care se reclama asa din seva vietii ar presupune ca toti sa fie la fel de „nescrofulosi” cum ar declara un personaj caragialesc, dar asta tine si de educatia si etica intrinseci fiecaruia dintre noi. In ce masura poti lasa deoparte credo-ul tau si iti poti declina spiritul tau genuin, cu atat esti un om de nimic. DA, vreau sa ies din tipare! DA, vreau sa ma disting de restul populatiei. DA, vreau un univers special pentru mine! Ei bine, ce vreau eu nu e cu nimic o noutate, ci o reitarare a ceea ce vor toti, intr-o masura mai mare sau mai mica, raportat la particularitatile fiecaruia. Si, in conditiile astea, daca toti aspiram spre modele si target-uri asemanatoare, prin ce ne mai diferentiem, in afara de, sa zicem, marca identitara – amprenta genetica. Suntem unici si irepetabili, asta e sigur si e o formula clasica in registru filosofic, dar suntem unici doar in momente disparate, in conjunturi izolate. Asta e tot ce ne diferentiaza: talentele native, vocatiile care se dezvaluie de la inceput, sau care devin vizibile si operante gradual. Cutezanta e o valoare rar-intalnita si de aceea, pusa la rang de valoare premium. Desi poate aduce deservicii, temeritatea dusa la paroxism, poate avea consecinte placute si de mare utilitate. Si pentru ca destinul sa se arate integral in dezacord cu orice am face, necesitatea adoptarii unei decizii sau a stabilirii unui traseu e mereu insotita de second thoughts, de meditatii lungi si laborioase, sau, din contra, de cuvinte si hotarari transante. Ambele situatii ipotetice poarta o tenta de extremism vadit, dar decat sa fii mediocru, mai bine marsezi spre una din cele doua directii dictate mai sus, care iti pot asigura un statut non-mediocru. Din nou, in acest caz, se poate polemiza pana la infinit pe seama „nevoii decizionale reale” sau a unui capriciu nejustificabil si fiecare scenariu tine strictamente de individul la care se face referire si de cum iti doresti sa fii perceput de cei din anturaj. Mergi inainte, indiferent de impedimente, sau te cramponezi de orice bariera fizica sau simbolica, ce se interpune intre tine si traiectoria ta? Totul se intelege in termeni de ce te avantajeaza si ce iti produce neplaceri, si aici obiectivitatea este imperativa, dar cat de impartiali putem fi fata de noi insine ( trebuie sa ne asumam monopolul subiectivitatii si sa ne conformam acestei stari de fapt). Si acum, urmand tuturor aspectelor prezentate mai sus, persista aceeasi intrebare, care nu reuseste sa fie satisfacuta printr-un raspuns pertinent si absolut. Sau e posibil oare? Aceeasi confuzie ma cuprinde in mrejele ei si nu imi permite sub nicio forma deslusirea ezotericului din aceste chestiuni atat de profane si descifrarea codurilor care se nasc si se dezvolta permanent. Si ca sa il parafrazez pe Cosbuc cu versul lui devenit proverbial „Nu cerceta aceste legi, ca esti nebun de le intelegi”, ar insemna sa ne resemnam si sa nu cautam sa aflam substratul problemelor spinoase care ne macina, dar cat de ignorant poti fi pana la urma? Mda se pare ca nu mai am de gand sa pun punct acestei tentative de a imi explica unde e limita si prin ce resorturi accesibilie mie sa o detectez. Intrucat nu am reperat nicio metoda viabila si apta sa ma debulverseze, o sa postez gandurile astea si o sa astept sa primesc un raspuns glorios si salvator de la posteritate…

Cine simte nevoia sa evadeze din lumea asta monotona si frivola, o poate face foarte usor. Cati dintre noi nu isi doresc aproape zilnic sa se debaraseze de tot ce pare dinamic si plin de energie in lumea din jur, dar care in profunzimea lui e inert in toata puterea cuvantului? Nenumarate sunt serile in care ma trezesc tipand in soapta dupa o oaza de liniste. Ce fac atunci, ca si in seara asta? Redescopar un om extrem de greu definibil si ii redescopar repertoriul muzical inepuizabil in care ma refugiez si pierd notiunea timpul sau a realitatii. Si, totusi, luciditatea mea in aceste momente atinge cote maxime, desi e clar ca nu constientizez acest fapt, sau il constientizez dar de o maniera usor mascata. Desi la prima auditie, pare monotona si anosta chiar, potrivit spuselor unor prieteni, opera lui Damien Rice, personajul redescoperit de mine in fiecare zi este una plina de viata si entuziasm.

Doar ca e atat de sublima si criptata, incat numai cei initiati o pot penetra si si-o pot apropria. Iar pentru initiere, e nevoie de muuuuuuuuulte ore de ascultat non-stop „9 Crimes”, „The blower’s Daughter”, „Then go” si una vraiment merveilleuse – „Woman like a man”

„9 Crimes” mi s-a revelat de curand, dar o ascult si o simt si o traiesc de parca as cunoaste-o de o eternitate, tind sa cred ca intre mine si anumite melodii se instituie legaturi atat de puternice emotional, incat sunt inxeplicabile, asemeni relatiilor om-divinitate. Poate exagerez si aduc in derizoriu insemnatatea inegalabila a providentei, dar atat ma patrunde acest stil rice-an, incat nu ma pot abtine…

Leave me out with the waste
This is not what I do
It's the wrong kind of place
To be thinking of you
It's the wrong time
For somebody new
It's a small crime
And I've got no excuse

Si ca sa inchei aceasta pledoarie nu neaparat pentru 9 Crimes sau mai multe:D, intr-un vocabular de lemn extrem de prozaic, v-as adresa intrebarea: „Is that alright with you?” 😉


	
	

Am primit de la Ilie Catrinoiu „sarcina”:P de a enumera 3 lucruri de care constientizez ca sunt dependenta…

Well, o sa o iau asa structurat ( ce bine ca am bullet-uri si in wordpress!!):

  1.  Verificarea zilnica a contului de mail e vitala pentru mine
  2.  Updatarea cu stiri europene de pe site-ul EuObserver, cred ca prin asta se produce nutritia mea:P
  3.  Ultimul item de care nu pot fi privata, orice s-ar intampla, o sa starneasca ropote de rasete si o sa para Barbie-like – e vorba de gloss-ul de buze, care nu e neaparat un capriciu, dar chiar o necesitate imperativa

Provoc sa se raspunda la aceasta „solicitare” pe Corina Stricescu, Ioana Patrascoiu, Alexandra Pana

E cumva noiembrie 2004 si eu nu stiu? Chiar asa sa ma fi ramolit? Toata Romania e in focuri, dar combustibilul si chibritul provin din interior. Nu mai avem pe cine sa dam vina. E exclusiv culpa noastra, dar ne-o asumam? No way!! Subiectul pentru entry-ul de azi mi-a parvenit azi involuntar dintr-o conversatie mai mult decat triviala intr-un mai mult decat trivial loc: ratb:P Doi tineri discutau despre manevrele neasteptate pe care le face Tariceanu si isi exprimau oarecum nemultumirea fata de acest gen de abordare a crizei politice , dar nu pareau a fi vizibil deranjati, ci luau totul ca atare, fara a protesta, de parca nu i-ar fi vizat in mod direct. Ce as putea spune, in aceste conditii, despre starea mea? Pe aceia care nu imi inteleg frustrarea, imi fac datoria de a-i familiariza cu noutatile de ordin politic din tara noastra: se pare ca domnul Tariceanu a considerat de la sine putere sa faca o schimbare asa de esenta in cabinetul sau si sa reformeze sistemul asta, sa il revigoreze dupa modelul oficialilor de la Bruxelles. Asa ca, luandu-si „tridentul teluric”, se inhama la revocarea  unei suite de oameni , dintre care vreo 2 chiar merituosi si ii nominalizeaza pe altii totalmente incompetenti si lipsiti de orice experienta sa ii „umple” noul „playground”, mai ales ca vechii prieteni de joaca l-au parasit sau i-a desfiintat el.

Ce ma intriga si imi provoaca fiori nu e neaparat aceasta mutatie din viata politica a Romaniei, care de ceva timp e la ordinea zilei, ci atitudinea pasiva a romanilor, atat de dezinformat si chiar informat eronat. Poporul roman imi da impresia ca functioneaza ca o masa amorfa, usor manipulabila si prea credula, pentru bolovanii cu care a fost lovit drept in crestetul capului de atatea ori. Pesemne a devenit imun, dar comportamentul asta iresponsabil nu ne pune decat intr-o lumina defavorabila in fata restului lumii, si aici ma refer la UE, fata de care parca aveam undeva pe fundul sacului o farama de bun-simt si respect „comunitar”. Pe de alta parte, mai e si ideea imaginii pe care ne-o cream in fata lumii si a modului cum ne percep niste oameni doar prin prisma scenariilor si a protocolului politic, care e menit sa fie mereu graitor si de referinta pentru orice natie. Ei bine, in cazul nostru, ne autodenigram in mod constant si constientizam acest fapt, dar care e rostul? Ma simt uneori ca intr-un film cu buget redus, din acela de prost gust in care vulgaritatea, decadenta si impostura sunt ridicate la rangul unor valori-reper. Ma simt captiva in acest joc de interese, care nici macar nu sunt prea bine definite si te deruteaza permanent, te lasa fara replica, nu mai esti in stare sa ripostezi la miscarile unora sau altora. E insa o mascarada politicianista, al carei final trist incep sa il prevad si ma bucur pentru asta. E prima data cand ma bucur pentru un final nefericit al unui film, dar cand filmul asta e si filmul tau, cand sunt si eu contributor atat actoricesc cat si regizoral, devine iminent sa am o alta viziune.

Acum revenind la partea strict tehnica a problemei, nu vad nici utilitatea, nici formatul acestei noi componente a Guvernului Romaniei, pentru a carei aprobare s-a reunit azi plenul Parlamentului: e  o formula cu atat mai bizara, cu cat vine tocmai in acest moment, asa ca picat din cer, plus ca e extrem de efervescenta din toate punctele de vedere; il mentionez aici pe cel etnic, ca e mai mult decat ostentativ si, in opinia mea, totalmente inadmisibil. N-o spun din vreo convingere xenofoba, doar ca e foarte distorsionant asa pentru spiritul roman, care se „maghiarizeaza” pe zi ce trece si procesul pare ireversibil; asta ma plonjeaza intr-o stare de prudenta maxima si imi activeaza un sentiment de nesiguranta, dar si de not belonging to this „plai mioritic”, care e extrem de trist.

 Tragismul momentului este nu doar metamorfoza asta in morfologia aparatului de conducere, ci modul cum membrele organismului guvernamental au fost mutilate si inlocuite cu altele mai bolnave: cum poti tu, ca intelectual si diplomat, calificat de exceptie, sa demiti un om ca Mihai Ungureanu si sa aduci in locul lui un neispravit. Iertate fie-mi indrazneala si spiritul combativ debordant, dar Cioroianu e cea mai derizorie alegere care se putea face pentru functia de ministru de Externe. Si un cioban avea capacitatea de a alege mai inteligent si mai bine focusat. Dar mai avem vreo asteptare pertinenta de la cineva? Raspunsul il stiti cu toti si imi inchei astfel pledoaria pentru favoritul meu, MRU, ca sa revin spre esenta problemei.

Migrand spre palierul juridic, am reperat o alta neconcordanta in tot acest spectacol: o incalcare grava a prevederilor legislative si a ritualului politic este chiar dizolvarea Aliantei PNL-PD, care nu s-a concretizat, decat intr-o prima faza, in coalitie electorala, ci intr-una esentialmente politica, ce si-a pierdut acum orice strop de legitimitate( ar fi fost electorala, daca ar fi rezistat pana la sfarsitul mandatului). Desigur ca marii patriotarzi care ne guverneaza sustin cu vehementa ca particula „electoral” este intrinseca conceptului de „alianta”, dar, dincolo de aceste aparente, nimanui nu ii pasa de electorat. E poporul consultat in aceasta problema? Da , chiar poporul care a ales acest algoritm politic in noiembrie 2004, parca era o alianta DA atunci, nu un PNL, parca PNL nu intrunea numarul necesar de voturi din partea electoratului pentru a fi investit guvernamental… Sau m-am teleportat eu in trecut si nu mai sunt la curent cu trendul politic?

 O concluzie? Nu sunt eu catapultata din prezent in trecut, nici trecutul nu s-a reverberat catre prezent, asa ca singura explicatie plauzibila este una singura: prea multa teatralizare in sfera politica romaneasca; desi contextul situational este de un dramatism incontestabil, actorii nostri politici exagereaza fara scrupulozitate. Deviza lor, la care nu renunta, pare sa fie: „Histrionici pana la moarte”, sau ca sa adaptam, „pana la sfarsitul mandatului/carierei politice/pana ne linseaza populatia”. Dur ultimul scenariu, dar la nivel ipotetic e foarte posibil, daca fenomenul nu ia o alta traiectorie , spre o maturizare accelerata a politicului roman.

Stiu, scriu ca sa ma aflu in treaba, dar macar imi exprim si eu doleantele:((((((

 

Un nou trend se afirma in domeniul comunicarii online. Deja, se poate vorbi, fara vreo retinere, de un avant fabulos al acestui instrument neconventional, care angreneaza cunostinte din mai multe sectoare si care ne poate propulsa in ochii celorlalti.

Acest articol se apleaca asupra blog-ului ca obiect deja indispensabil, de cativa ani incoace, al majoritatii specialistilor in comunicare si nu numai.

Nu e doar un trend, ci un fenomen amplu, care capata, progresiv, proportii si care s-a permanentizat de mai mult de un an, monopolizand industriei comunicarii online si revolutionand toate instrumentele de relationare sociala.

Artizanii acestui mediu virtual de comunicare au recomandat cu ardoare lansarea tot mai multor portaluri de construire a blog-urilor si proliferarea fenomenului corespunzator, pentru ca in acest fel, oamenii isi impartasec viziuni, conceptii, proiectii, devin proactivi, poarta discutii deschise si “liberale” despre subiecte de actualitate sau despre aspecte vizand profunzimea sufletului uman. Orice ingerinta a unui individ, atata timp cat nu vulgarizeaza cadrul conversational, nu este sanctionata, ci receptata cu interes, mai ales daca este generatoare de noi teme sociale constructive.

Prima data cand am luat cunostinta despre aceasta unealta comunicationala a fost in 2004, prin participarea la Congresul National al Studentilor la Comunicare, cand am experimentat placerea de lua contact cu Richard Linning, la acea vreme consilier pe probleme de pre-aderare al prim-ministrului roman din guvernarea actuala. La acel moment, nu am inteles prea bine ce presupune acest concept total strain pentru mine, dar in cateva luni a devenit atat de omniprezent in viata noastra, incat acum ni-l asumam ca ceva curent si uzual.

La origine, blog-urile au fost concepute pentru a consolida si potenta portofoliul strategiilor de marketing orchestrate de o companie, dar la noi, aflandu-se intr-o faza incipienta, se rezuma la comunicare intre indivizi, fara a se extrapola catre o comunicare la scara macroeconomica. La noi, se manifesta o tipologie a blog-urilor strict personale, fara a le incorpora in ansamblul de tactici si procedee ale unei firme. Cu toate aceste, blog-urile corporatiste ar trebui fie inglobate in strategiile de marketing, dar in Romania aceste tendinte sunt relativ timide, oarecum “in fasa” si e nevoie de o perioada considerabila de acomodare, timp in care sa se produca o maturizare substantiala atat a angajatilor marilor concerne romanesti si multinationale cu sediul in Romania, cat si a educatiei comportamentale corporatiste.

Comunicarea prin blog-uri ar putea fi echivalenta cu comunicarea interna in cadrul unei corporatii, totalitatea interactiunilor intre membrii staff-ului unei agentii, firme, etc. Acest fenomen expansiv al blogosferei, asa cum este denumita aceasta manifestare, intr-o acceptiune integratoare, poate determina o coeziune mai mare a personalului sau, in functie de caz, coagularea tuturor celor implicati intr-un proiect de anvergura pentru companie.

 

A construi propriul blog se pare ca este un exercitiu extrem de eficient pentru cel care intentioneaza sa isi edifice o cariera in domeniul comunicarii si sa devina un comunicator profesionist, sau daca doreste ca actiunile si demersurile sale sa aiba vizibilitate si prin transparenta actelor sale sa obtina un capital de credibilitate remarcabil.

Modalitatea in care te exprimi, ca individ, pe blog-ul particular poate fi asemuita cu un tip de publicitate personala prin care amprentezi spatial virtual ilimitat pus la dispozitie de industria Internetului cu propria ta marca.

In Romania, s-a inregistrat o multiplicare pronuntata a acestui vehicul media de-a lungul ultimului an, ce s-a extins predominant in sfera comunicarii manageriale. Se poate previziona cu usurinta ca acest termen se va incetateni in limba romana ca un cuvant autohton “cu drepturi depline”, mai ales odata cu admiterea noastra in UE, moment care va suscita noi solutii de comunicare si cooperare interpersonala si stringenta ralierii la standardele occidentale, unde blog-ul se ancoreaza in cotidian.

Blog-ul isi reclama rolul de jurnal, singura distinctie fata de jurnalul clasic rezidand in cadrul in care se enumera intamplarile – pe Internet – , si prezinta avantajul ca il poate accesa oricine detine o conexiune viabila si este familiarizat cu adresa blog-ului respectiv.

De mentionat ca blog-ul se poate materializa cu succes intr-un instrument functional de marketing, in conditiile in care este gestionat responsabil si ingenios de un “mester” priceput. Dar pentru a avansa in domeniul blog-urilor, va trebuie sa ne fie livrat un set consistent de know-how de la societatile cosmopolitane, care au atins deja un stadiu complex de dezvoltare si pot erija in rezervoare inepuizabile si eficiente de informare si recomandari utile pentru societatea romaneasca.

De ce sa avem si noi propriul blog? Foarte simplu: toate celebritatile au recurs la acest resort de comunicare, pentru a-si face publicitate si a se expune publicului larg si comunitatilor de fani din lumea intreaga intr-o versiune mai personala. Jennifer Lopez are, Enrique Iglesias de asemenea, si deja devine un imperativ sa avem si noi. Astfel, ne putem integra in lumea mondena a detinatorilor de blog-uri.

Etapele crearii unui blog sunt cat se poate de la indemana oricui:

  1. Accesam, intai un site de creare a unui webblog( http://www.blogger.com, www.blogspot.com, www.inthewire.com, www.myspace.com si portalul de Internet cel mai frecvent utilizat www.360.yahoo.com);

  2. Alegem o fraza mai speciala sau parafrazam un autor de exceptie, care e in concordanta cu starea noastra de spirit si cu personalitatea noastra distincta;

  3. Ne personalizam pagina recent creata, apeland la modele grafice decorative atractive si la layout-uri cu o cromatica deosebita si ludica( se poate gasi o oferta bogata si diversificata pe www.myspace.hacks.blogspot.com);

  4. Dam click pe butonul Upload de pe pagina principala si incarcam poze de pe PC, lasandu-ne asaltati de comentarii apreciative;

  5. Postam articole( asa-numitele entries in jargonul “bloggerian”) si asteptam sa primim comentarii la ele.

Acesti pasi fiind parcursi, tot ce avem de facut de acum inainte e sa devenim mai decisi si inarmati cu initiative meritorii, sa fim cat mai inovatori, sa nu ne multumim cu ce putem “copia” de la promotorii si antreprenorii blog-urilor. Ideal ar fi sa descoperim noi metode de publicitate si tehnici de marca personala, cu o nuanta autentica, pe care sa le incorporam intr-o strategie globala, benefica pentru imaginea si brandingul de tara.

Articol publicat in revista pentru studenti ASERtiunea.

 

Pagina următoare »