Studentiada…caminiada…tiganie – nu tiganiada

Cam expirat entry-ul meu, raportat la momentul cand s-a petrecut incidentul despre care vreau sa relatez acum. Dar, daca stau sa ma gandesc, si aceasta intarziere e tot o consecinta nefericita a incidentului de care ziceam mai sus. Well, care ar fi putut fi motivul susceptibil sa ma indispuna pe mine intr-o zi insorita de sambata? Daca plasam temporal aceasta sambata traumatizanta in perioada inchiderii caminelor si reofertarii celor ramase disponibile catre studentii solicitanti, se justifica pe deplin indispozitia de care m-am bucurat atunci.  Eram un biet neinitiat, un copil inocent, pastrat pana acum departe de jungla  grosolaniei si decadentei si disperarii umane. Incredibil, cat e de limitata conditia umana!!! M-ati pervertit!!!… Unele din cele mai cumplite si intunecate momente ale vietii mele le-am trait in weekendul de la finele lunii iunie, cand mi-am depus cererea pt cazare intr-un alt camin decat cel in care locuisem un an, in campusul Grozavesti. Asta pentru ca sutele de studenti aflati in aceeasi situatie patetica si indezirabila ca si mine s-au calcat efectiv in picioare si au confirmat odata in plus ca suntem toti urmasi “nedemni” ai primatelor – dragul meu Darwin, u were totally right. Mai aveam dubii vizavi de acest aspect, anterior acelui eveniment neplacut si scandalos, dar dupa ce totul s-a terminat si am avut ragazul de a medita cu atentie, am realizat ca s-au spulberat si acele dubii. 24 de ore am asteptat mai rau ca emigrantii ilegali, numai pentru o amarata de camera, care oricum nu e cladita dupa cine stie ce standarde calitative nemaipomenite. Toti voiam doar sa avem un acoperis, un loc unde sa ne putem adaposti de intemperii, daca avea sa fie cazul, pe parcursul verii, tocmai pentru ca ne angajasem si nu puteam renunta asa usor . Ne-am inversunat cu totii si ne-am revendicat drepturile elementare de fiinte umane, dar am fost ignorati in cel mai grobian si imoral mod. Evident ca tratamentele preferentiale au fost la ordinea zilei si culmea nesimtirii au fost foarte transparente. Am ajuns la concluzia ca nu mai exista bun-simt, scrupulozitate sau decenta,iar conceptul “demnitate” ori nu a existat niciodata in vocabularul anumitor persoane, ori s-a evaporat ca urmare a focarului acestuia de societate. Slava Domnului ca scriu acest post la vreo 3 saptamani de la incidentul cu pricina, ca daca il editam chiar atunci, probabil ca mi se desfiinta blogul , din cauza puzderiei de termeni licentiosi pe care i-as fi utilizat. Acum m-am linistit, m-am si adaptat cu mediul si cu clima, desi aerul e greu respirabil, dar totul pe ansamblu e acceptabil si m-am resemnat cu ideea decrepitudinii mentale si spirituale a semenilor mei. Sanatosi sa fim!!! Laudat fie cel care a inventat si ne-a inzestrat cu capacitatea de uitare, caci e clar ca eu sunt asa calma acum doar gratie asternarii uitarii peste momentele terifiante si dezgustatoare pe care le-am trait. But it’s ok now. I’m cool, sau cum ar zice unii KEWLLLLL:P;)

 

Tag-uita din nou…:P

Nu o spun cu regret, Doamne fereste, ma bucur ca oamenii care ma tag-uiesc sunt interesati sa afle raspunsurile mele la intrebari ce le-au fost adresate si lor de catre terti. Therefore, raspund la aceasta provocare lansata de Ioana, pentru ca mi-e draga:) Asadar, sa purcedem… Ar trebui eu sa realizez un colaj cu toate brandurile care ma deservesc pe mine zilnic, sau care imi sunt de fapt indispensabile. Hmmm, tough work, mai ales ca trebuie sa sintetizez si sa fiu foarte atenta la detalii. Dar… am reusit sa strang laolalta toate marcile pe care le folosesc zilnic si vi le livrez intr-o compilatie recent iesita de la productie, sub egida Corel Draw.

In mod normal, ar trebui sa tag-uiesc la randul meu alti mim 2 prieteni, dar I will skip this time si o sa ies din tiparul tag-uitorilor, ceea ce, sunt convinsa, imi va aduce ropote de aprecieri din partea celor care se simteau deja targetati de provocarea mea:P ( Ilie, desigur, Corinutza si Bogdan), dar ii scutesc de acest “infam” si suprasolicitant task:P:))

                                             

 

Azi a fost o zi extrem de fertila in “awarenesses”, i.e. mi-am dat seama de multe lucruri si le-am patruns sensul. Am ajuns la concluzia terifianta ca tehnologia ne-a acaparat irecuperabil si a pus monopol pe existenta umana cotidiana. Fara drept de apel din partea noastra si fara sa fie sanctionata pentru ruptura pe care o produce prin ilicitul abuzului. In timp ce ma intorceam de la work, m-am simtit sufocata de atatea vehicule tehnologice, de atatea lumini si sunete iritante. Cum se face, domne ca nu se mai poate trai fara telefon? Chiar si bunica-mea este utilizatoare inveterata a telefonului mobil si il manevreaza in permanenta, intocmai ca pustii aia ahtiati de jocurile de calculator, care isi cheltuie banii pe inghetata pentru a plati cateva ore la un net cafe. Dar ce mai vorbesc acum de netcafe, cand nu cred sa mai existe copii fara computer acasa. Si frenezia asta computeristica se propaga si la cei mai trecuti prin transformarile tehnologice, adica la cei de varsta mea, care au atribuit calitatea de family (mama, tata, prieten) obiectului neinsufletit ce troneaza pe birou (salutand azi o colega cu care n-am mai vb de o eternitate, si abordand-o pe mess, evident, ghiciti ce mi-a raspuns la cliseistica intrebare:” Ce faci?”, “Uite, acum am intrat in casa si ca o maniaca ce sunt intr-ale calculatorului and all-related… m-am logat pe mess”). Ce sa mai zic? Dovada cea mai palpabila ca netul is taking over our lives. E sad, chiar dezolant, as putea spune, in nota pesimista ce ma caracterizeaza. Dar better with technology than without. Pe ce argument ma bazez cand afirm asta? Ei bine, imaginati-va ce supliciu trebuie sa fie sa supravietuiesti in aceste valuri de caldura infernala fara FRIGIDER? Stim cu toti ca frigiderul a devenit mai mult decat indispensabil si ce poate insemna sa nu ai un asemenea obiect vital? Sfarsitul… It’s my tragic case:(. Pe de alta parte, simt ca tehnologia , cu precadere cea aflat sub umbrela telefoniei mobile imi e foarte ostila. De cateva telefoane incoace, ceva inexplicabil se intampla cu semnalul mobilului meu. Exact cand mi-e lumea mai draga si am nevoie sa vb la tel, o interventie diabolica isi face simtita prezenta si universul meu se destrama. Se intrerupe brusc convorbirea sau intermitentele se intetesc si eu fierb la propriu. Si nu inteleg de ce aceste defectiuni sau lacune ale tehnologiei ma vizeaza doar pe mine:(( Plus cam ajungand azi acasa, adica in camin, dupa ce colega mea de camera s-a decazat, am facut cunostinta cu o mizerie-gigant, cum n-am mai vazut in viata mea si cu o jungla de fire si firicele, cabluri si cablulete doar pt un amarat de calculator. Ei bine, a trebuit sa descurc toata acea retea de liane, parca incurcate cu o intentie vadit demonica si totul pentru ce? Pentru a putea intra pe mess. Asta era esential pentru mine in acel moment. La simplul gand ca nu voi reusi sa reconectez toate acele cabluri, aproape ca am intrat in fibrilatii si eram pe punctul de a face hipertensiune. Incredibil, ce semnificatie am ajuns sa atasam unei entitati fara suflu (dar, daca stau sa ma gandesc, prin importanta pe care o acordam calculatorului si universului fictiv pe care ni-l articulam – si fata de care ne luam un angajament foarte serios pe care, ulterior, ne simtim datori sa il onoram, desi, poate in relatiile bilaterale interumane, nu percepem datoria asta atat de responsabil, si o lasam mai moale – contribuim la umanizarea spatiului in care ne petrecem cea mai mare parte din zi, astfel ca el devine un element aproape organic, daca as putea spune asa. Tot in sens metaforic, aproape ca vascularizam teritoriul virtual in care calatorim prin calatoriile si aventurile pe care le intreprindem zilnic, in cuprinsul lui. Daca ne-am pierde habitudinea de a dialoga pe mess cu diversi prieteni si de a ne socializa prin retele virtuale, probabil ca ratiunea noastra de a trai si-ar pierde legitimitatea, cel putin in era actuala a globalizarii accelerate si ireversibile, cand let’s face it, e contraproductiv sa te opui mutatiilor de ordin tehnic si tuturor inovatiilor electronice. Deci cum procedam? Formam o coalitie si ne revoltam impotriva sistemului ultra si omnitehnologic sau ne conformam timpului, prin adaptare la tot ce el ne ofera, incercand, in acelasi timp, cu toata intuitia cu care am fost inzestrati (sau nu:)))))))))) sa profitam de timp si de “produsele lui tehnologice” spre beneficiul nostru? Presupun ca ramane ca fiecare sa opteze, individual pentru una din cele doua variante. Eu stiu sigur un lucru: am fost moderata o viata intreaga de aproape 22 de anisori, fara o luna si cateva zile, asa ca nu ma voi reprofila tocmai acum. Deci ahead I go, pro si contra tehnologie, in functie de context. In fond, cel mai bine e sa fii temperat, nu? Si aici, intervine problema mediocritatii, pe care o voi relua in alta seara, ca acum ma desprind de tehnologie si ma indrept catre ceva mai uman – somn din abundenta=)))) Yeah sure:P I;m funny I know . Gata, signing out now. Ne mai chat-uim maine!!! NB – tot ca sa fiu in ton cu codul mess-esc (ce terminatie i-am gasit:)))))))) UNBELIEVABLE…

 

R.I.P. Octavian Paler

Cat de mult poate sa iti schimbe un telefon dispozitia e surprinzator. Nu puteam anticipa ieri seara ce turnura neplacuta vor lua lucrurile si starea mea de spirit. Si dintr-o ratiune care, in mod normal, nu m-ar fi vizat direct. Dar, s-a intamplat! Am primit un telefon de la tatal meu, profund demoralizat, care m-a anuntat cu jumatate de glas ca Octavian Paler si-a incheiat mandatul existential in lumea noastra telurica si si-a arogat un nou statut, de aceasta data intr-un context celest. Tot ce imi mai pot dori acum, dupa ce noi, pamantenii l-am pierdut ca om, ca entitate carnala (intrucat el va dainui pentru eternitate prin scrierile sale inegalabile si prin tezaurul pe care ni l-a lasat, prin toate vorbele si discursurile pe care le-a tinut de-a lungul vietii si care s-au impregnat in formatia noastra intelectuala- cel putin a mea sigur), e ca ingerii langa care se va stabili sa stie sa il aprecieze asa cum l-am apreciat si noi si sa manifeste un apetit pentru tot ce inseamna Octavian Paler cel putin la fel de consistent ca al nostru, cei pe care i-a parasit atat de subit acest om-etalon al culturii romane. Prin acest post am intentionat sa aduc un omagiu celui ce a fost Octavian Paler- unul dintre putinii “oameni” genuini ai Romaniei.

Dumnezeu sa-l odihneasca!!!:(

 

Cand sa te aventurezi si cand sa te opresti?…

Exista oare adevaruri general valabile, care sa se aplice unitar tuturor oamenilor, cand sunt pusi in fata unor situatii specifice? Cat % e reteta si cat spontaneitate si “ad-hoc” in luarea unei decizii? Cum stii ce ti se potriveste cel mai bine dintr-o serie de posibilitati care ti se livreaza la un moment dat si mai ales, ai tupeul sa te hazardezi in orice aventura, desi nu ii cunosti detaliile si nu esti constient la ce risc te supui? Cum iti dai seama cand e cazul sa te opresti din performarea unei actiuni, din exprimarea unei opinii? Caci, se stie, e foarte important sa controlezi atat de bine situatia de comunicare interumana, incat sa ai capacitatea de a remarca grimasele sau mutatiile de gandire ale celuilalt, astfel incat sa iti adaptezi discursul dupa al lui. Sau, in fond, cat de mult conteaza sa fii mereu in concordanta cu ce altii asteapta de la tine? De ce sa nu revolutionezi, de ce sa nu desfiintezi etichetele, de ce sa nu dobori cu nonsalanta etaloanele, de ce sa nu iesi din tipare? Raspunsul ti-l ofera chiar viata si preschimbarile ei uneori imprevizibile; maturizarea te uniformizeaza si iti sufoca zborul, iti taie periodic si conspirativ aripile. Mai ales ca, realistic analizand, convingerile osificate nu mai sunt in voga. “Imi aduc in memorie” ca in prima parte a instituirii adolescentei mele, aveam fixate doua itinerarii profesional si personal extrem de bine delimitate si imi proiectasem deja o viata atat de bine pusa la punct, incat aveam garantia bunastarii mele viitoare si pastram convingerea imbatabila ca voi reusi sa ating ce imi propusesem. Pe parcurs, insa, lucrurile s-au dovedit cu adevarat inselatoare si oamenii din jur lipsiti totalmente de scrupule. Uniformizarea asta care se reclama asa din seva vietii ar presupune ca toti sa fie la fel de “nescrofulosi” cum ar declara un personaj caragialesc, dar asta tine si de educatia si etica intrinseci fiecaruia dintre noi. In ce masura poti lasa deoparte credo-ul tau si iti poti declina spiritul tau genuin, cu atat esti un om de nimic. DA, vreau sa ies din tipare! DA, vreau sa ma disting de restul populatiei. DA, vreau un univers special pentru mine! Ei bine, ce vreau eu nu e cu nimic o noutate, ci o reitarare a ceea ce vor toti, intr-o masura mai mare sau mai mica, raportat la particularitatile fiecaruia. Si, in conditiile astea, daca toti aspiram spre modele si target-uri asemanatoare, prin ce ne mai diferentiem, in afara de, sa zicem, marca identitara – amprenta genetica. Suntem unici si irepetabili, asta e sigur si e o formula clasica in registru filosofic, dar suntem unici doar in momente disparate, in conjunturi izolate. Asta e tot ce ne diferentiaza: talentele native, vocatiile care se dezvaluie de la inceput, sau care devin vizibile si operante gradual. Cutezanta e o valoare rar-intalnita si de aceea, pusa la rang de valoare premium. Desi poate aduce deservicii, temeritatea dusa la paroxism, poate avea consecinte placute si de mare utilitate. Si pentru ca destinul sa se arate integral in dezacord cu orice am face, necesitatea adoptarii unei decizii sau a stabilirii unui traseu e mereu insotita de second thoughts, de meditatii lungi si laborioase, sau, din contra, de cuvinte si hotarari transante. Ambele situatii ipotetice poarta o tenta de extremism vadit, dar decat sa fii mediocru, mai bine marsezi spre una din cele doua directii dictate mai sus, care iti pot asigura un statut non-mediocru. Din nou, in acest caz, se poate polemiza pana la infinit pe seama “nevoii decizionale reale” sau a unui capriciu nejustificabil si fiecare scenariu tine strictamente de individul la care se face referire si de cum iti doresti sa fii perceput de cei din anturaj. Mergi inainte, indiferent de impedimente, sau te cramponezi de orice bariera fizica sau simbolica, ce se interpune intre tine si traiectoria ta? Totul se intelege in termeni de ce te avantajeaza si ce iti produce neplaceri, si aici obiectivitatea este imperativa, dar cat de impartiali putem fi fata de noi insine ( trebuie sa ne asumam monopolul subiectivitatii si sa ne conformam acestei stari de fapt). Si acum, urmand tuturor aspectelor prezentate mai sus, persista aceeasi intrebare, care nu reuseste sa fie satisfacuta printr-un raspuns pertinent si absolut. Sau e posibil oare? Aceeasi confuzie ma cuprinde in mrejele ei si nu imi permite sub nicio forma deslusirea ezotericului din aceste chestiuni atat de profane si descifrarea codurilor care se nasc si se dezvolta permanent. Si ca sa il parafrazez pe Cosbuc cu versul lui devenit proverbial “Nu cerceta aceste legi, ca esti nebun de le intelegi”, ar insemna sa ne resemnam si sa nu cautam sa aflam substratul problemelor spinoase care ne macina, dar cat de ignorant poti fi pana la urma? Mda se pare ca nu mai am de gand sa pun punct acestei tentative de a imi explica unde e limita si prin ce resorturi accesibilie mie sa o detectez. Intrucat nu am reperat nicio metoda viabila si apta sa ma debulverseze, o sa postez gandurile astea si o sa astept sa primesc un raspuns glorios si salvator de la posteritate…

 

Cultura muzicala – omniprezenta in viata mea prin…

Cine simte nevoia sa evadeze din lumea asta monotona si frivola, o poate face foarte usor. Cati dintre noi nu isi doresc aproape zilnic sa se debaraseze de tot ce pare dinamic si plin de energie in lumea din jur, dar care in profunzimea lui e inert in toata puterea cuvantului? Nenumarate sunt serile in care ma trezesc tipand in soapta dupa o oaza de liniste. Ce fac atunci, ca si in seara asta? Redescopar un om extrem de greu definibil si ii redescopar repertoriul muzical inepuizabil in care ma refugiez si pierd notiunea timpul sau a realitatii. Si, totusi, luciditatea mea in aceste momente atinge cote maxime, desi e clar ca nu constientizez acest fapt, sau il constientizez dar de o maniera usor mascata. Desi la prima auditie, pare monotona si anosta chiar, potrivit spuselor unor prieteni, opera lui Damien Rice, personajul redescoperit de mine in fiecare zi este una plina de viata si entuziasm.

Doar ca e atat de sublima si criptata, incat numai cei initiati o pot penetra si si-o pot apropria. Iar pentru initiere, e nevoie de muuuuuuuuulte ore de ascultat non-stop “9 Crimes”, “The blower’s Daughter”, “Then go” si una vraiment merveilleuse – “Woman like a man”

“9 Crimes” mi s-a revelat de curand, dar o ascult si o simt si o traiesc de parca as cunoaste-o de o eternitate, tind sa cred ca intre mine si anumite melodii se instituie legaturi atat de puternice emotional, incat sunt inxeplicabile, asemeni relatiilor om-divinitate. Poate exagerez si aduc in derizoriu insemnatatea inegalabila a providentei, dar atat ma patrunde acest stil rice-an, incat nu ma pot abtine…

Leave me out with the waste
This is not what I do
It's the wrong kind of place
To be thinking of you
It's the wrong time
For somebody new
It's a small crime
And I've got no excuse

Si ca sa inchei aceasta pledoarie nu neaparat pentru 9 Crimes sau mai multe:D, intr-un vocabular de lemn extrem de prozaic, v-as adresa intrebarea: “Is that alright with you?”

 

Dependent de …

Am primit de la Ilie Catrinoiu “sarcina”:P de a enumera 3 lucruri de care constientizez ca sunt dependenta…

Well, o sa o iau asa structurat ( ce bine ca am bullet-uri si in wordpress!!):

1.  Verificarea zilnica a contului de mail e vitala pentru mine
2.  Updatarea cu stiri europene de pe site-ul EuObserver, cred ca prin asta se produce nutritia mea:P
3.  Ultimul item de care nu pot fi privata, orice s-ar intampla, o sa starneasca ropote de rasete si o sa para Barbie-like – e vorba de gloss-ul de buze, care nu e neaparat un capriciu, dar chiar o necesitate imperativa

Provoc sa se raspunda la aceasta “solicitare” pe Corina Stricescu, Ioana Patrascoiu, Alexandra Pana

 

Ce am aflat azi despre mine…

 Pana azi, aveam certitudinea ca sunt o fire moderata in tot ce gandesc si in toate actiunile performate. Cel putin, asa imi doresc sa fiu, sa las impresia asta si sa o impregnez in anturajul meu… Dar azi, am descoperit, accidental, ceva foarte interesant. Extremele sunt preferatele mele, radicalismul este punctul meu forte si apanajul meu. De ce spun asta? Well, plimbandu-ma azi deconcertata, prin Bucuresti, dupa un “chillin’” cu niste prietene, am constatat ca sunt altfel decat temperata la nivel de idee, decizie sau atitudine adoptata. Am realizat, cu o oarecare stupoare, ca pe mine nu ma multumes orice… Vreau sa traiesc in extaz. Ma simt in largul meu in mijlocul furtunilor care mai doboara, once in a while, un copac batran ( sa nu se malinterpreteze ca as fi circumspecta fata de natura sau ca nu as indragi-o:P). Am descoperit ca dozele mici, iubirile moderate, penumbra, nu ma multumesc catusi de putin, linistea mormantala ma lasa rece. Sunt momente in care ador extravaganta, opulenta, ostentativul. Scrisorile care il impovareaza pe postas, sau, mai nou, in contextul globalizarii, supraincarcarea inboxului din e-mail, care nu mi s-a intamplat de putine ori:P, ciocolata mancata fara gandul la calorii, sexualitatea care sparge termometrele. Nu stiu exact ce imi rezerva viitorul, dar nu imi fac griji…