Shoot for the stars in whatever you do! Nu te multumi niciodata cu putin! :)

Nu te multumi niciodata cu putin! Un asemenea enunt poate parea arogant si egoist sau o fraza extrasa din clasicul curs de coaching, dar e cu adevarat singurul care ne poate misca inainte (si spun asta pentru ca o experimentez in fiecare zi .

Nu te multumi cu putin, pentru ca, pe parcurs, te vei plafona si vei ajunge sa “existi”, in loc sa traiesti viata la maxim, nelasand nimic memorabil in urma ta. Poti fi recunoscator pentru ce ai, dar asta nu inseamna ca nu are rost sa tinzi catre mai mult. Niciodata progresul nu s-a produs pur si simplu, niciodata fericirea nu a cazut din cer, ci toate au fost provocate de oameni curajosi, doritori de mai mult si de mai bine.

Fiecare zi poate fi o noua sansa sa devii mai bun decat esti acum, cautand oameni de valoare in jurul tau, investind in tine si in ambitiile tale, nelasand frica sa te opreasca din infaptuirea celor mai indraznete si nebunesti idei.

Indrazneste sa faci totul cu pasiune si dedicare, iar succesul nu va intarzia sa apara.

Daca iti spui asta in fiecare zi si crezi cu adevarat ca poti schimba in bine lucrurile din jurul tau, vei realiza ca, intr-adevar, EXISTA mai mult si EXISTA mai bine. Trebuie doar sa faci primul pas si sa ai incredere in steaua ta.

Shoot for the stars si poti deveni una din ele!

 

calator pentru o zi in Chisinau

Am ajuns in Chisinau in cursul serii; pe drum, imi facusem tot felul de scenarii si ma asteptam sa confrunt cu o natiune lovita din toate partile; ma bucur ca am aterizat pe intuneric, astfel am reusit sa indepartez orice gand sententios la adresa Moldovei.

Si a fost o seara pe cinste – am savurat bucate locale delicioase, m-am dantuit in cel mai tare club din Europa (din totalitatea cluburilor vizitate de mine, imi permit sa spun asta ), am dormit ca un prunc in “odaia” de hotel si a doua zi, chiar m-am bucurat de ce are de oferit Chisinaul.

Cu toate ca saracia se observa la fiecare colt de strada, orasul asta are cateva lucruri pe care nu le gasesti altundeva si care ii dau un farmec aparte (oamenii sunt pur si simplu frumosi, iar mancarea parca e atinsa de divinitate). Asa ca am ramas doar cu amintiri placute si cu dorinta de a ma reintoarce aici, pentru a-l cunoaste mai bine.

Nu o sa uit niciodata savoarea catorva formulari locale: “producere” pentru “productie”, “colectiv” pentru “echipa” si muuulte altele cu totul unice, ca si oamenii care le-au grait!

Iar bomboanele BUCURIA – Doamne, aproape ca am intrat in coma hiperglicemica din cauza lor, dar asta nu m-a impiedicat sa imi umplu geanta cu provizii si pentru acasa

daca nu v-ati prins, acum scriu sub influenta lor …

 

Manifest pentru pasiune ..:)

In fiecare zi, in plimbarile mele prin oras, vad oameni, deopotriva barbati si femei, copii si adulti, cu fetele plecate si fara nicio licarire de speranta sau bucurie in ochi. Nici macar de sarbatori

Toti sunt posomorati si par lipsiti de un scop clar in drumul lor; merg inainte, in virtutea inertiei, fara sa se gandeasca ce ii misca intr-acolo sau care e destinatia spre care se indreapta.

Ca atare, am incercat sa inteleg fenomenul, sa vad daca am trecut si eu prin asta si, mai ales, daca exista vreo cale la indemana oricui, de a transforma o viata monotona si total nepalpitanta, intr-o calatorie frenetica si plina de pasiune.

Majoritatea oamenilor sunt de parere ca pasiunea si talentul sunt foarte rare si ca sunt date numai anumitor persoane. Iar mitul cel mai frecvent pe care l-am cultivat cu totii in cultura noastra, fara sa ii depistam hibele majore pe care le are, este ca pasiunea nu poate fi creata sau fortata, ea ori este ori nu este.

Ei bine, nimic mai gresit decat asta!!! Parerea mea… De ce spun asta?
Pentru ca orice facem in mod curent are potential de a deveni pasiune. Putem sadi samanta pasiunii in orice demers sau activitate (chiar daca nu ne place in momentul asta). E nevoie doar de putina rabdare si deschidere si putem ajunge chiar sa iubim lucrurile pe care le facem oricum in mod normal.

Putem gasi pasiune in orice are viata in jurul nostru (in vecinii de la bloc, in prietenii de pe facebook, in jobul nostru de zi cu zi, in a scrie pe blog:), in a citi carti de SF, in a urmari telenovele, in a avea grija de animalele comunitare). Pentru ca, in cele din urma, toti oamenii sunt, prin natura si uneori inconstient, pasionati de lucruri din viata lor. Dar pentru ca nu acordam importanta acelor lucruri/momente/oameni, ne e greu sa vedem samburele pasiunii si ne resemnam cu gandul ca viata noastra e lipsita de substanta.

Astfel ca, DA, pasiunea poate fi “fabricata”, chiar si din lucrurile care in mod normal nu ne-ar placea atat de mult.

Putem descoperi sau confectiona pasiuni, fiind, pur si simplu, mai curiosi decat de obicei, mai atenti la starile noastre, pentru a ne da seama ce ne face fericiti cu adevarat, deschisi fata de noi insine si fata de ceilalti, mereu in compania altor oameni talentati si pasionati.

Numai asa, putem creste impreuna o cultura a pasiunii, a oamenilor manati de pasiuni puternice, dornici sa schimbe ceva in viata lor si a comunitatii.

 

Cloud Atlas – pareri proaspete

Pe scurt, firul narativ al filmului este despre calatoria epica a personajelor, ce se intinde de-a lungul secolelor si epocilor (din trecut si viitor) si care are ca scop inconstient gasirea unor raspunsuri la unele din intrebarile existentiale fundamentale ale omenirii.

Filmul mi-a placut si nu mi-a placut. Am avut asteptari mari si la final am fost dezamagita.

Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca mi-a dat senzatia ca o sa iau parte la ceva intr-adevar spectaculos si deosebit. Ca atare, m-am pus in pielea personajelor destul de usor si am trait impreuna cu ei momentele de deja-vu, ce pareau, exact ca in viata reala, foarte autentice. Mi-a mai placut desigur distributia, cu actori de mare exceptie, dar am apreciat cel mai mult performance-ul lui Doona Bae, care pentru mine a fost o revelatie in rolul pe care l-a jucat (a fost cea care m-a impresionat cu adevarat, ca dramatism si autenticitate a trairilor).

Mi-a mai placut faptul ca povestile erau interconectate si la fel de unice in felul lor (dar nu a fost singurul film cu acest concept). Si totodata trecerile imprevizibile de la o epoca la alta, de la o poveste la alta, toate curgeau intr-un mod frumos, chiar daca usor nenatural, dar daca erai implicat in naratiune, era mai usor sa realizezi ideea.

In schimb, efectele speciale si machiajele personajelor nu au fost din cele mai inspirate, nereusind sa redea intocmai acel firesc care sa ajute oamenii sa intelega, ajungand mai mult sa ii deruteze, decat sa le clarifice situatia.
Iar personajul acela straniu caruia nu i-am inteles rostul sau infatisarea, nu stiu de cine a fost gandit asa, dar mi-a displacut total (Old Georgie era numele lui) – da, am inteles, era un fel de Diavol, dar de ce aparea asa din senin si era imbracat ca un monstru marin???

All in all, miezul povestilor si profunzimea lor sunt de apreciat; e, de asemenea, normal ca o astfel de poveste sa fie ambigua si sa nu iti dea direct raspunsurile cautate (mai ales cand vorbim de reincarnare), dar sfarsitul atat de cliseizat (in care cei doi batranei, Tom Hanks si Halle Berry, au trait fericiti pana la SI mai adanci batraneti, inconjurati de o armata de nepoti si stranepoti, pe o planeta extraterestra, dar identica cu Pamantul) m-a dezamagit profund.

Si totusi executia nereusita a filmului nu imi va sterge din minte ideea ca exista realmente legaturi inexplicabile intre oameni si vieti in decursul timpului si ca nimic nu e intamplator.

“I believe there is another world, Sixsmith, a better world.”

 

Next karaoke session

Stiu in ce va consta. Melodia de gratie va fi asta, fara indoiala.

O cant de prea multe ori, singura prin toata casa, sau o fredonez in gand in cele mai neasteptate momente.

Am zis: e momentul sa o si cant live, in fata unei audiente care sa ma si aplaude

Can’t wait!!!!

 

Daca banii nu ar fi o problema…

Ar fi raiul pe pamant! Si toti oamenii ar fi la fel, traind o viata constanta, fara fluctuatii, fara urcusuri sau coborasuri.

Asa ca, in primul rand, tema video-ului e o utopie – “daca banii nu ar fi o problema”. Intr-adevar, cu toti ne dorim sa facem in viata ceea ce ne pasioneaza cu adevarat si simtim ca ne intregeste ca oameni, fara sa ne gandim la partea materiala. Unii au norocul sa isi urmeze visul pana la capat si sa obtina satisfactii nemasurate, altii sunt impinsi de conjunctura sa urmeze directii pe care nu si le-ar fi dorit neaparat, dar care ating un punct de multumire la un moment dat si isi continua viata intr-un mod rezonabil, fara sa aiba regrete care sa ii macine in fiecare zi.

Majoritatea indivizilor fac parte din a doua categorie si asta nu e o parere de rau; e o realitate pe care toti ne-o asumam constient si o purtam de-a lungul vietii cu capul sus. Nu  toti ne nastem cu pasiuni, unii din noi le capatam, le descoperim pe masura ce trecem prin fel si fel de experiente de-a lungul timpului.  

Mi se pare mie ca urmandu-ti pasiunea de la inceputul vietii, fara sa acorzi atentie altor fenomene care sa petrec in viata ta si care ti-ar putea-o altera intr-un fel sau altul, e un mod de viata care pana la urma o sa te alieneze de oameni si de viata reala. De aceea, e nevoie sa fii mereu conectat la ce se intampla zi de zi, sa accepti ca uneori trebuie sa renunti la dorinte si idealuri si sa te afunzi in situatiile cotidiene, pentru a tine pasul cu lumea.

Probabil ca cel mai sanatos mod de a trece prin viata glorios este sa combini cele 2 (sau mai multe) ipostaze, caci numai asa vei fi cunoscut toate partile monedei si te vei putea considera un om intreg, capabil de multe si deschis la orice (bun sau rau).

Mesajul filmuletzului e intr-adevar foarte puternic, mai ales prin simplitatea formularii lui, aproape ca iti da fiori ascultandu-l. Probabil ca majoritatea se gandesc ca e trist cum oamenii isi arunca la gunoi pasiunile, din cauza faptului ca se intampla de multe ori ca acestea sa nu asigure supravietuirea. Si ca gandirea asta e o prostie curata, pentru ca, logic ar fi ca daca iubesti ceva cu atata forta, banii vor urma fara indoiala.

Nu vreau sa inchei intr-o nota pesimista, dar asta e adevarat doar intr-un univers feeric si lipsit de frictiunile si asperitatile lumii reale.

Desigur ca fiecare e liber sa aleaga… asta e frumusetea vietii

 

Secolul sinelui – epoca consumerismului

Am vizionat acum cateva seri un documentar care m-a lasat cu gura cascata si simt ca am responsabilitatea morala sa il shareuiesc cu voi; veti realiza, daca nu ati facu-o pana acum care e magnitudinea fenomentului manipularii maselor (asa -cum era la inceputul secolului) si veti evalua fiecare in parte cam la ce nivel s-a ajuns in zilele noastre.  E o realitate cu care traim si pe care e nevoie sa o constientizam la nivel individual.

Sigmund Freud (master of evil ) credea că indivizii nu sunt manati in deciziile lor de gânduri raționale, ci de dorințe primitive și inconștiente. Pornind de la acest crez, nepotul lui Freud, Edward Bernays (cel care a cristalizat conceptul de PUBLIC RELATIONS), a tras concluzia că este prea riscant ca maselor să li se dea voie să își conduca singure viețile. Asa ca a gasit solutia cea mai la indemana de a le da oamenilor impresia ca detin controlul asupra propriilor destine, inventand meseria de relationist public (ca sa folosesc termenul pe care l-am invatat la scoala ).

Bernays le-a arătat marilor companii americane cum să determine populația să își dorească lucruri de care nu are cu adevărat nevoie, unul din cele mai reprezentative exemple fiind acela in care a reusit sa sparga tabuul legat de femeile care fumeaza în public, convingându-le că țigările erau un simbol al independenței și libertății (pt ca seamana cu forma unui falus)!!!!!!!!!.

Si asa s-a nascut consumerismul!

Dar va las sa descoperiti voi, uitandu-va la cele 3 ore de filme (credeti-ma, nu va veti plictisi)

Enjoy